Cum se face schimbarea reală, din afara sistemului

Sunt momente în viața publică în care diferențele între imagine și realitate devin evidente. Una dintre cele mai importante distincții pe care trebuie să le facem astăzi este între populism și activism.

Populismul vorbește. Activismul face.

Populismul promite. Activismul propune soluții.

Populismul vine o dată la patru ani. Activismul rămâne, chiar și atunci când nu e campanie.

Iar Nicușor Dan este una dintre puținele figuri publice care au demonstrat constant că schimbarea reală nu se face cu sloganuri, ci cu răbdare, muncă și principii.

În România, activismul nu e ușor

Într-o societate în care instituțiile ezită, iar administrația e adesea opacă, activismul devine singura formă de control real exercitat de cetățeni. De cele mai multe ori, e o muncă anonimă, lentă, obositoare, dar absolut vitală.

Nicușor Dan a înțeles asta devreme. Nu a așteptat ca cineva să-i ofere un rol. Și-a creat unul. A început prin a contesta decizii care afectau spațiul public, patrimoniul, calitatea vieții urbane. A urmat drumul greu: plângeri, procese, argumente tehnice, decizii câștigate în instanță.

Așa s-a format – nu într-un partid, ci într-o rețea de inițiativă civică autentică. Așa a început să fie cunoscut: nu prin scandaluri, ci prin rezultate. A câștigat încrederea comunităților locale, a urbaniștilor, a oamenilor care s-au săturat de „merge și așa”. Când alții promiteau „să facă ordine”, el deja făcea.

Populismul apare des în România. Politicieni care promit „schimbarea de mâine”, dar uită totul a doua zi după alegeri. Care se pozează cu pancarte, dar dispar când începe munca. Care vorbesc despre cetățeni, dar nu stau niciodată de vorbă cu ei. Poate doar în campanie, și asta pentru imagine, nu pentru o schimbare reală. 

Activismul nu face poze. Face treabă. Iar asta este diferența esențială între Nicușor Dan și mulți dintre competitorii săi. Pentru el, nu e nevoie de promisiuni – există deja o istorie clară de implicare: zeci de cauze susținute, sute de procese câștigate, spații verzi salvate, proiecte ilegale stopate.

Faptul că, ani la rând, a ales calea legală, dificilă, dar corectă, îl face un lider atipic. Unul care vine cu soluții, nu lozinci.

De ce schimbarea reală nu vine din sistem

În sistemul politic românesc, unde care fiecare decizie pare parte dintr-un aranjament, e greu să crezi că reforma poate veni din interior. Tocmai de aceea, oamenii au început să se uite dincolo de partide – la candidați care nu datorează nimic nimănui.

Nicușor Dan nu e legat de niciun partid. Nu are o rețea de favoruri de susținut. Nu are un aparat politic care-l împinge din spate. A candidat ca independent, a câștigat pe cont propriu, și continuă să facă politică așa cum a început: cu onestitate și rigoare.

Și asta este probabil cea mai mare garanție a faptului că ceea ce promite va face. Pentru că nu are ce negocia. Nu are cui să răspundă, în afară de cei care l-au votat.

România are nevoie de lideri care nu promit salvarea țării în zece zile. Are nevoie de oameni care cunosc realitatea, care au fost acolo, în teren, în instanțe, în fața nedreptății – și care au rămas, chiar și când nimeni nu-i mai filma.

Activismul lui Nicușor Dan nu a fost un pas către putere. A fost un drum către soluții.

Poate că nu are cel mai puternic discurs electoral, dar are ceva ce puțini politicieni pot arăta: un trecut clar, verificabil, de implicare civică reală, iar în vremuri în care populismul devine zgomot de fundal, vocea calmă a unui om care chiar a făcut diferența s-ar putea să fie exact ce avem nevoie.