Se anunță o schimbare radicală de vreme în București și în întreaga țară! Meteorologii de la ANM avertizează că, începând de mâine dimineață, temperaturile vor scădea drastic.
În intervalul 24 septembrie, ora 10:00 – 26 septembrie, ora 21:00, Bucureștiul va fi sub incidența unei informări meteorologice ce vizează răcirea accentuată și intensificările de vânt. Astfel, Andrei Georgescu, specialist în meteorologie, a declarat: „Vremea se va menține predominant frumoasă și caldă până joi dimineață, dar de atunci temperaturile vor scădea semnificativ”.
În intervalul 24.09.2025, ora 10:00 – 25.09.2025, ora 09:00, vântul va sufla slab și moderat, dar va atinge viteze de 40-45 km/h. Cei care se bucură de soare au la dispoziție o maximă de 27-28 de grade. Noaptea, temperatura minimă va coborî la 13-14 grade.
Însă, de joi dimineață, vremea se va răci semnificativ! Vântul va avea intensificări, iar în rafală se vor atinge viteze de 40-50 km/h! Meteorologii prognozează o maximă de doar 21 de grade și o minimă de 8-10 grade.
Răcirea nu va ocoli nici celelalte regiuni ale țării. În nordul și centrul Moldovei, temperaturile vor fi cu 10-15 grade mai scăzute decât în zilele precedente. „De miercuri spre joi, vom avea intensificări ale vântului în jumătatea de sud a țării și izolat în rest”, a adăugat Georgescu.
Atenție! Meteorologii au emis o atenționare cod galben pentru intensificările de vânt, valabilă pe 25 septembrie, între orele 7:00 și 21:00, în județele Caraș-Severin, Buzău, Brăila, vestul Ialomiței și pe litoral, unde vântul va suflă cu viteze de până la 65 km/h. Pregătiți-vă pentru o schimbare bruscă de vreme!