Nazare pune pe masa coaliției măsuri pentru sprijinirea contribuabililor. Una dintre ele: pastrarea esalonarii simplificate a obligațiilor fiscale

Liderii coaliției de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR și ai Minorităților naționale) se reîntâlnesc marți, de la ora 17:00, pentru a discuta o serie de măsuri care urmează să fie incluse în pachetul 2 de măsuri fiscale. Surse din coaliție au declarat pentru EuroContext că printre propunerile care vor fi prezentate de ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, se regăsesc și măsuri care să sprijine contribuabilii, atât persoane juridice, cât și persoane fizice.
Una dintre măsurile din noul set de propuneri constă în menținerea eşalonării simplificate, considerată o formă mai ușoară și rapidă de plată a obligațiilor fiscale în rate, introdusă ca măsură temporară în perioada pandemiei. Noi reguli:
Plafoane pentru datorii:
- 500 – 100.000 lei pentru persoane fizice
- 5.000 – 400.000 lei pentru firme
Trebuie subliniat că, pentru a putea cere eșalonarea simplificată, firmele va trebui să aibă cel puțin 12 luni vechime.
De asemenea, trebuie menționat că dacă datoriile depășesc plafonul, eșalonarea se poate face, dar numai în limita sumelor certe pe care debitorul are de încasat de la stat.
Conform specialiștilor, măsura menținerii eșalonării simplificate este menită să susțină contribuabilii mici, respectiv persoane fizice sau firme cu datorii moderate, care mai pot beneficia astfel de rate simplificate.
O altă prevedere este că debitorul poate menține eșalonarea daca are bani de recuperat de la stat, în limita acelor sume, și prezintă un document eliberat de autorități care certifica sumele respective.