De ani buni, examenul auto din România e perceput ca fiind unul dintre cele mai dificile și stresante din Europa. Mulți candidați se plâng că evaluarea nu reflectă neapărat abilitățile reale de conducere, ci mai degrabă nervii de oțel pe care trebuie să-i ai în fața examinatorului. Întrebarea care se ridică firesc e dacă acest sistem este cu adevărat corect sau doar rigid, comparativ cu alte țări europene.
Un examen care pare mai mult un test de răbdare
În România, examenul auto este împărțit în două probe esențiale: cea teoretică și cea practică. La prima vedere, pare o abordare logică și echilibrată. Totuși, candidații susțin că atmosfera din timpul probei practice e adesea tensionată, examinatorii fiind percepuți ca severi, uneori chiar nejustificat de duri.
Este adevărat că regulile trebuie respectate, dar mulți simt că o mică ezitare, un semnal dat cu o secundă mai târziu sau un ambreiaj ridicat prea repede pot însemna automat respingerea. În alte țări, astfel de greșeli minore sunt notate, dar nu anulează tot examenul. Asta ridică întrebarea: se testează competența reală sau conformismul perfect față de reguli?
Diferențe vizibile între România și alte state europene
În țări precum Germania, Franța sau Olanda, examinatorii adoptă o abordare mai orientată către învățare și adaptare. Candidatul primește feedback imediat și concret, ceea ce îi permite să înțeleagă greșeala și să o corecteze. În România, în schimb, candidatul află doar rezultatul final: trecut sau picat, fără o analiză clară a motivelor.
Mai mult, durata medie a așteptării pentru o nouă programare este mult mai scurtă în alte țări. În Germania, poți repeta proba practică după două săptămâni, în timp ce la noi mulți trebuie să aștepte și peste o lună. Asta creează frustrare și anxietate, două emoții care nu ajută deloc procesul de învățare.
Ce spun cifrele despre corectitudine
- Rata de promovare la proba teoretică din România este de aproximativ 40%, una dintre cele mai scăzute din UE.
- Procentul celor care trec din prima proba practică e și mai mic, în jur de 25–30%.
- În țări ca Spania sau Belgia, procentul de promovare depășește 50%, iar în unele regiuni nordice chiar 70%.
Aceste date nu înseamnă neapărat că românii conduc mai prost, ci că sistemul de examinare e conceput diferit. Accentul e pus pe prinderea greșelii, nu pe încurajarea progresului.
De la teorie la practică – un drum complicat
Mulți instructori spun că proba teoretică și practică a examenului auto nu sunt întotdeauna aliniate cu realitatea de pe șosea. Chestionarele sunt încărcate de capcane de limbaj, termeni tehnici și întrebări care uneori par mai aproape de un test academic decât de o situație reală de condus.
Platformele moderne de chestionare auto drpciv precum https://www.odat.ro/ au simplificat procesul de învățare, dar chiar și așa, unii candidați se simt copleșiți de formulări ambigue sau răspunsuri aproape identice. Adevărul e că o greșeală minoră de interpretare poate însemna un rezultat negativ, deși cunoștințele de bază sunt solide.
Examinatorul – arbitru sau adversar?
Imaginea examinatorului român e adesea comparată cu cea a unui arbitru sever dintr-un meci de fotbal, care nu lasă loc de interpretări. În unele județe, candidații ajung să învețe mai mult „cum să-i placă examinatorului” decât cum să conducă sigur. E o realitate pe care mulți o recunosc, dar puțini o schimbă.
În alte țări, accentul e pe colaborare și pe verificarea atitudinii în trafic, nu doar pe pedepse. De exemplu, în Suedia, un candidat poate greși o manevră, dar dacă reacționează corect și calm, greșeala e trecută cu vederea. La noi, ar fi respins imediat. Nu te prinzi cât de diferit e sistemul până nu vezi cum funcționează în afară.
România vs. restul Europei – un duel cu reguli diferite
Unii compară examenul auto românesc cu testele de admitere la universități de top: riguroase, selective, dar nu neapărat echitabile. În timp ce alte state mizează pe instruirea continuă, România pune accentul pe filtrarea strictă. De aceea, pentru mulți tineri, permisul nu e doar o diplomă de șofer, ci o victorie psihologică.
Un studiu comparativ arată că în Franța sau Danemarca, accentul cade pe analiza comportamentală și pe deciziile luate în trafic. În România, examinarea e mai mecanică, mai formală. Sistemul actual pare să se fi blocat între vechea disciplină comunistă și nevoia modernă de eficiență europeană.
Ce s-ar putea îmbunătăți
- Transparența evaluării – explicarea clară a greșelilor și oferirea unui raport detaliat;
- Reducerea timpilor de așteptare pentru reexaminare;
- Introducerea feedbackului constructiv, nu doar a verdictului.
Pe termen lung, aceste ajustări ar putea aduce un echilibru între exigență și corectitudine, făcând procesul mai uman și mai orientat către învățare.
Ca o analogie simplă, diferența dintre examenul auto românesc și cel din alte țări e ca între un meci de tenis arbitrat cu rigla și unul arbitrat cu tehnologia Hawk-Eye. Primul e rigid, dar imprevizibil; al doilea e precis și transparent. România e încă în prima categorie.
În final, totul se reduce la încrederea între candidat și sistem. Un examen echitabil nu înseamnă unul ușor, ci unul în care regulile sunt aceleași pentru toți, indiferent de noroc, stres sau dispoziția examinatorului. Când vom reuși asta, vom avea nu doar șoferi mai buni, ci și un sistem care inspiră respect, nu teamă.
